Decizia Nr. 04/12.09.2017
Colegiul de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a judeţului Dolj, solicitat fiind în data de 12 septembrie 2017, conform art. 26, punctul 3.2 din Statutul propriu al C.C.I. jud. Dolj, să îşi exprime votul prin e-mail,
adoptă, conform art. 27, punctul 21 din Statut, prezenta:
D E C I Z I E
Aprobă, cu 9 voturi exprimate din totalul de 11 membrii ai Colegiului de Conducere, modalitatea de încadrare a societăţilor comerciale – membre ale C.C.I. Dolj, pe criteriile de calcul al cotizaţiilor aprobate de Adunarea Generală :
Societăţi comerciale, filiale, sucursale:
Nivel 1 (membru de bază) – 400 lei : societăţile comerciale nou înfiinţate pentru primul an de activitate fiscală;
Nivel 2 (membru de bronz) – 600 lei : microîntreprinderi – au până la 9 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 2 milioane de euro echivalent în lei;
Nivel 3 (membru de argint) – 1.200 lei : întreprinderi mici – au între 10 şi 49 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 10 milioane de euro echivalent în lei;
Nivel 4 (membru de aur) – 2.400 lei : întreprinderi mijlocii – au între 50 şi 249 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 50 milioane de euro echivalent în lei sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro;
Nivel 5 (membru de platină) – minim 4.000 lei : întreprinderi mari şi foarte mari – au peste 250 salariaţi;
Aceste criterii se vor aplica societăţilor comerciale care vor deveni membrii ai C.C.I. Dolj începând cu 15 septembrie pentru a urmări feedback-ul acestora, urmând ca în luna decembrie, în şedinţa Colegiului, să se decidă definitiv asupra criteriilor de calcul al cotizaţiilor care se vor aplica tuturor membrilor.
Este permis societăţilor membre să opteze şi pentru categoriile superioare (aur, platină) chiar daca nu se încadrează la aceste niveluri.
PREŞEDINTE,
Dr. Dragoş Troanţă R. Turculeanu
Avizat,
Cons. Juridic
Mihaela Şerban
The post Decizia Nr. 04/12.09.2017 appeared first on Camera de Comert si Industrie Dolj.